Noul Internet Explorer este disponibil acum în beta, pentru curioşi

de: Alexandru Puiu
17 06. 2014

Dacă vă aflaţi printre cei dornici să experimenteze un browser de internet, noul încearcă să vă atragă în format beta.

Este greu de crezut cât interes poate să genereze un software aflat încă în stadiu de dezvoltare, mai ales când acesta este creat de Microsoft.

Pe sistemul celor de la Google şi Mozilla, începând de acum câteva zile, a fost creat Internet Explorer Developer Channel. Acesta din urmă permite utilizatorilor de sisteme cu Windows 7 sau Windows 8.1. să ruleze în permanenţă cel mai nou browser ieşit din Redmond, fie el şi în beta. Secretul este să iniţiaţi download-ul de mai sus și să accesați noua scurtătură de pe desktop. Nu de alta, dar aceasta este singura metodă prin care puteţi experimenta, în format de probă, motorul de randare, interfaţa şi alte câteva funcţii ce ar urma să fie introduse, în variantă finală, într-un nou IE. De exemplu, în urma primului update important adus , Internet Explorer a învăţat să conlucreze cu orice controller de gaming în jocurile web disponibile ca aplicaţii online.

Accesul la versiunile beta ale browser-ului înseamnă foarte mult pentru comunitatea utilizatorilor de IE. La intervale regulate de timp sunt introduse versiuni noi şi nici măcar nu trebuie să vă străduiţi prea mult pentru a le accesa. Mai mult decât atât, puteţi, fără nici un risc, să rulaţi o versiune finală de Internet Explorer şi o a doua destinată dezvoltatorilor.